Fiecare bucatica din inima o consider o frunza uscata si aspra de toamna. Inima insasi e copacul vietii. La fel ca anotimpurile, sunt si sentimentele ce imi inunda inima cu un amalgam de stari . Stari pe care cu totii le-am intalnit in aceasta viata si daca nu le-am intalnit inca , nu este timpul pierdut. Fiind toamna , copacul din interior a devenit pustiu si gol. Toate frunzele au cazut agale lasand in jurul lui un covor caramiziu lasat sa fie purtat in bataia lenta a vantului. Simtindu-se singur si sarac, incepe sa viseze la clipele cand reinvia . Cand se simtea implinit si totodata plin de viata, cand fiecare bucurie devenea o frunza verde , cand inmugurea .
Dar toate astea se sting cand deschide ochii si realizeaza ca a ramas singur si trist, tremurand la gandul ca se apropie iarna ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu